Timpul...

Intr-o zi mi-a venit ideea ca timpul chiar nu exista si daca timpul nu exista si tot ce exista este prezentul continuu, atunci...yupiiiiiiiii!!!
Da.
Atunci, inseamna ca in planul acesta de existenta, practic, ceea ce noi numim povestea noastra de viata este doar o succesiune de "cadre", de "momente" pe care mintea noastra le ansambleaza in asa fel incat sa construim povesti "logice".
Corpul material nu exista decat in masura in care exista si timpul, adica in acest plan de existenta, iluzoriu in esenta dar real totusi...in acest plan.
Putem alege constient "cadrele" dar la un moment dat obosim asa ca cel mai bine este sa ne fixam cateva jaloane si apoi sa lasam mintea sa aleaga "cadrele" intermediare.
Daca traiesc intens si cu bucurie momentul acesta, mintea mea va atrage din infinitatea de "cadre" posibile, un alt "cadru" care sa se potriveasca cu momentul acesta si tot asa mai departe, voi construi o poveste minunata de viata.
Imi place ideea si am inceput sa o aplic.
Ma simt atat de bine in acest prezent continuu ...
Cand ma las prinsa in povestile altora care aleg sa "fuga" dintr-un cadru dramatic in altul sperand ca le va fi mai bine, imi spun STOP...vezi ca mintea te atrage in directii dureroase pentru a deveni din nou ...lucida!
Nu mai esti prezenta aici si acum.
Durerea apare pentru a deveni constient de prezenţă.
Cand te doare ceva, nu te mai duci nici in trecut si nici in viitor ci iti traiesti intens durerea.
Ei bine, daca esti ...lucid...traiesti in prezent cu bucurie intensa, te simti una cu tot si cu toate si viata este chiar minunata.
Multumesc, multumesc, multumesc!!!