miercuri, 17 septembrie 2014

Acasa...

M-am gandit de multe ori, ce inseamna acasa?
In acest demers de a înţelege ce înseamnă acasă, primul lucru care mi s-a revelat a fost ca nu toţi înţelegem la fel acest cuvânt.
Prin urmare, pentru a înţelege ce înseamnă pentru mine "acasă", am căutat răspunsul în mine.
Astăzi de dimineaţă, în timp ce îmi pregăteam ziua care tocmai intrase în povestea mea de viaţă, am simţit că ştiu răspunsul: acasă este o stare, nu un loc. Este o stare în care te simţi în siguranţă deplină din toate punctele de vedere şi te relaxezi atât de profund încât eliberezi toate tensiunile acumulate în perioadele în care funcţionezi sub imperiul mecanismului "luptă sau fugi".


miercuri, 3 septembrie 2014

Timpul...

Intr-o zi mi-a venit ideea ca timpul chiar nu exista si daca timpul nu exista si tot ce exista este prezentul continuu, atunci...yupiiiiiiiii!!!
Da.
Atunci, inseamna ca in planul acesta de existenta, practic, ceea ce noi numim povestea noastra de viata este doar o succesiune de "cadre", de "momente" pe care mintea noastra le ansambleaza in asa fel incat sa construim povesti "logice".
Corpul material nu exista decat in masura in care exista si timpul, adica in acest plan de existenta, iluzoriu in esenta dar real totusi...in acest plan.
Putem alege constient "cadrele" dar la un moment dat obosim asa ca cel mai bine este sa ne fixam cateva jaloane si apoi sa lasam mintea sa aleaga "cadrele" intermediare.
Daca traiesc intens si cu bucurie momentul acesta, mintea mea va atrage din infinitatea de "cadre" posibile, un alt "cadru" care sa se potriveasca cu momentul acesta si tot asa mai departe, voi construi o poveste minunata de viata.
Imi place ideea si am inceput sa o aplic.
Ma simt atat de bine in acest prezent continuu ...
Cand ma las prinsa in povestile altora care aleg sa "fuga" dintr-un cadru dramatic in altul sperand ca le va fi mai bine, imi spun STOP...vezi ca mintea te atrage in directii dureroase pentru a deveni din nou ...lucida!
Nu mai esti prezenta aici si acum.
Durerea apare pentru a deveni constient de prezenţă.
Cand te doare ceva, nu te mai duci nici in trecut si nici in viitor ci iti traiesti intens durerea.
Ei bine, daca esti ...lucid...traiesti in prezent cu bucurie intensa, te simti una cu tot si cu toate si viata este chiar minunata.
Multumesc, multumesc, multumesc!!!

luni, 11 august 2014

Structurile create de oameni

Aparent, orice structura creată de oameni există doar atât timp cât există o energie dominantă care să traseze direcţii celorlalte energii.
Cu toate acestea, s-ar părea că sunt structuri care nu au o direcţie şi nici o energie dominantă ci creează doar dezordine, consumând steril energia celor care compun structura precum şi a celor care se opun structurii.
Si aceste structuri se pare totuşi că îşi ating scopul absorbind o cantitate imensă de energie fără a realiza ceva benefic pentru omenire şi, cred că nici pentru Univers, în general.

duminică, 10 august 2014

Prajitura cu frisca Dukan-contine 2 tolerate


Blatul l-am facut din 3 albusuri batute spuma, in care am pus 1 lingura si jumatate de tarate, esenta si indulcitor, dupa gust.
L-am copt intr-o tava patrata pe hartie de copt.
Prima crema am facut-o din frisca falsa (cu o zi inainte am fiert 1/2 litru lapte 0,1% grasime, cu 1 lingurita de amidon si l-am lasat in frigider pana a doua zi cand am mixat compozitia vreo 3-4 minute si a iesit frisca), 1 lingura de cacao, 2 linguri branza Quarc, esenta si indulcitor dupa gust si 1/2 plic mic de gelatina dizolvata in lapte cald.
Dupa ce am pus prima crema am lasat la frigider prajitura vreo 1/2 ora si am adaugat a doua crema, facuta la fel cu prima dar fara cacao si cu 4 linguri branza Quarc.
Am presarat cacao peste compozitia alba.

Placinta cu branza si goji-Zilele PP


Blatul l-am facut din trei albusuri batute spuma in care am pus esenta si indulcitor dupa gust iar separat am amestecat 300 gr iaurt 0,1% cu 1 lingura si jumatate de tarate de ovaz iar dupa ce s-au inmuiat taratele am amestecat usor toata compozitia, in asa fel incat sa nu se lase albusurile. Cand s-a omogenizat compozitia am pus-o la cuptor intr-o tava patrata si am lasat-o cam 1/2 ora, dupa care am adaugat o crema facuta din branza Quarc (2 linguri), branza de vaci (aproximativ 200 gr), indulcitor si esenta, dupa gust. Am mai lasat-o la cuptor inca 1/2 ora. Cand a fost gata am presarat fructe goji si scortisoara.

Chiftele Dukan-zilele PP


Am tocat carnea de pui (vreo 300 gr) si am amestecat-o cu 1 ou, 1 lingura de fulgi de drojdie inactiva si putina sare . Am amestecat bine compozitia iar chiftelele le-am copt la cuptor, in tava, pe hartie de copt. 

Gustare din pulpe de curcan cu mustar fara zahar-Zilele PP


Am fiert pulpele de curcan, fara piele, dupa care le-am maruntit si am pus peste carne 1 lingura mustar fara zahar, 1 lingura drojdie inactiva si putina sare. Mi se pare o gustare delicioasa in zilele de proteine pure in care este mai greu de diversificat mancarea iar daca nu diversifici, te saturi de dieta.