miercuri, 10 aprilie 2013

Puritate...

Am recitit de curând romanul Invierea de  Lev Tolstoi şi m-am gândit şi tot gândit la ...puritate.

Cred că toţi, în esenţa noastră, simţim o dorinţă irezisibilă, de a fi puri.
Trecând prin viaţă şi observând cu atenţie ce se întâmplă, citind cărţi şi văzând filme, am remarcat că oamenii cu cât şi-au murdărit mai tare sufletul, cu atât sunt mai atraşi de puritate, de inocenţă.
Cred că oamenii plini de vicii, cu sufletul murdar, îşi doresc în sinea lor, chiar dacă nu ar recunoaşte-o niciodată, să redevină puri.
Oamenii aceştia admiră puritatea şi speră într-o atingere magică din partea fiinţelor pure, prin care să le fie "spălat sufletul" de toate mizeriile aşezate în timp.
Am mai observat şi că, de multe ori, oameni de o mizerie morală cumplită, se apropie cu pioşenie de fiinţele pure.
Le venerează pur şi simplu.
Se bucură că există, că le-au întâlnit şi că au şansa de a de vindeca, de a se purifica.
Din nefericire însă, o apropiere prea mare între o fiinţă pură, care de regulă este şi inocentă, şi un om plin de vicii, murdar sufleteşte, nu curăţă sufletul celui plin de vicii ci, treptat murdăreşte sufletul  fiinţei pure.
Orice fiinţă, fiind pură în esenţa ei, se distanţează de mizeria morală, măcar în aparenţă, chiar dacă sau poate mai ales dacă mizeria este rodul proprilor fapte, aşa că după ce omul cu sufletul murdar a murdărit sufletul celuilalt pur, îi va întoarce spatele pentru că îi aminteşte de propria mizerie sufletească.
Fiinţa pură devenită mizerabilă, este pentru cel care a murdărit-o, la fel ca o bucată de pânză care te atrage prin albul imaculat şi prin delicateţea texturii dar care, după ce te-ai şters de mizerie, devine o cârpă de care ţi-e silă şi nu o mai vrei prin preajma ta.
In plus, cel care a murdărit, într-o etapă iniţială din viaţa sa, îi este ruşine de faptul că a strivit ceva atât de frumos, de delicat.
Treptat însă, ajunge să se înconjoare de oameni la fel de murdari sufleteşte, sau şi mai murdari şi ajunge să creadă, în marea majoritate a timpului că de fapt totul este murdar, şi că dacă nu este, oricum se va murdări.
Cum sunt o optimistă de felul meu, m-am tot gândit la soluţii şi am ajuns la concluzia că inocenţa nu se pierde cu adevărat niciodată iar sufletul se poate curăţa uşor dacă cel "murdărit" nu aruncă mizeria mai departe şi nu murdăreşte alte fiinţe pure.
Si dacă a murdărit la rândul lui?
Atunci, cred că trebuie mai întâi să se cureţe pe el şi să ajute cât mai multe fiinţe să-şi cureţe sufletul.
 

joi, 28 martie 2013

Totul este energie. Organizarea energiilor.

Din câte am observat eu, se pare că orice entitate este un ansamblu de energii care îşi menţine individualitatea cât timp există o singură energie dominantă sub conducerea căreia îşi desfăşoară activitatea alte energii organizate şi ele la rândul lor într-un ansamblu coerent si structurat în jurul unei energii dominante în acea structură.
Noi oamenii avem marea şansă de a ne putea organiza în mod conştient energiile.
Această şansă extraordinară de a juca în mod conştient jocul vieţii, este şi cea mai mare ispită a noastră.
Oamenii risipesc energia în multe direcţii, unele chiar contradictorii şi nu se străduiesc să acumuleze suficientă energie pentru a  realiza lucruri măreţe.
Am observat că atunci când ne fixăm o ţintă înaltă dar accesibilă cu resursele pe care le avem sau le putem atrage, deşi ar trebui să alocăm o perioadă suficientă de timp o cantitate mare de energie, noi oscilăm trecând prin perioade de muncă intensă în direcţia dorită cu perioade în care risipim energie în direcţii care ne îndepărtează de ţintă sau chiar anulează tot efortul făcut până atunci.
Eşecul îl punem pe seama neşansei, mediului ostil sau necooperant.
Ce greşela!
Este atât de greu de crezut că ne putem comporta ca nişte fiinţe fără putere în condiţiile în care există o perioadă în viaţa noastră în care soarta noastră este doar în mâinile noastre.
Dacă în copilărie ai învăţat să joci jocul vieţii si apoi te perfecţionezi mereu, este aprope imposibil să nu simţi că eşti stăpânul vieţii tale.
Am spus aprope imposibil pentru că, aşa cum a remarcat Nassim Nicholas Taleb, în viaţa intervine se pare din când în când şi câte o situaţie imprevizibilă, o "lebădă neagră", pe care nu o poţi avea în vedere.
Sub acest aspect am totuşi unele rezerve, în sensul că eu cred că până la urmă, modul în care gestionezi o situaţie de genul celei expuse mai sus, depinde de experienţele acumulate în trecut, .

Interesant este şi faptul că noi oamenii, deşi pare greu de crezut, nu suntem în competiţie decât cu noi înşine.
Nu cred ca există conflicte reale între oameni ci doar interacţiuni incorecte.
Dacă fiecare om este un univers în care are libertate deplină  în a-şi organiza propriile energii, atunci nu văd cum să poţi intra în conflict cu alt om dacă:
  • nu încerci să te foloseşti de energiile acelui om în propriul tău interes care nu coincide şi cu interesul lui;
  • nu intri în universul altuia şi te laşi folosit de stăpânul acelui univers pentru ca apoi să ai pretenţia să se ocupe el de problemele tale;
  • nu interacţionezi cu alţi oameni de pe altă poziţie decât "eu sunt ok-tu eşti ok".


miercuri, 27 martie 2013

Cum sa ma întorc la mine?

Am observat, încă din copilărie, că mă dor cumplit problemele oamenilor apropiaţi.
Mă dor mai rău decât ale mele.
Aşa se face că, în timp, am preluat pe umerii mei multe din poverile altora.
Le-am dus, până când am simţit că îmi explodează Sufletul de durere şi neputinţă.
Da, neputinţă, pentru că nu am rezolvat niciodată în mod real o problemă a altei persoane, purtându-i pe umeri povara destinului său.
Dimpotrivă, treptat, omul respectiv a început să se comporte cu mine ca şi cum aveam o datorie să fac ceea ce făceam şi devenind chiar agresiv când încercam să mă retrag şi să-l las pe cont proriu.
Nu am ajuns la situaţii de agresiune fizică doar printr-un miracol, cred eu, pentru că se pare că niciun om nu poate lovi alt om care are Sufletul în echilibru.
Eu am norocul de a fi dotată cu instinctul de a gestiona excelent situaţiile de criză, şi în momentele în care cineva devine agresiv, automat, mă poziţionez în echilibru, simt că în mine totul este OK şi mă liniştesc la fel ca apa care nu este tulburată de nicio adiere de vânt.
In timp am învăţat să mă protejez dar aşa am ajuns să mă simt tot mai singură.
Cineva mi-a spus odată că mă vede a fiind un punct de lumină şi căldură, protejat de o zonă albă şi rece.
M-a pus pe gânduri.
Aşa mă văd şi eu, trăind singură în lumea mea caldă, calmă, în armonie cu TOTUL, stele, nori, ploaie, vânt, animale etc. dar nu şi cu oamenii.
Oamenii nu ajung în lumea mea deşi mereu mi-am dorit asta.
Oamenii, cred, nu pot trece de zona zăpezilor fără sfârşit, care îmi înconjoară Sufletul.
Ies din lumea mea crezând că pot să ajut dar mă trezesc prinsă în capcana unei lumi care nu-i a mea şi din care apoi cu greu mă pot întoarce la mine acasă. Uneori am senzaţia că de fapt nici nu mai reuşesc să ajung acolo unde locuiesc eu cu adevărat, că nu mai reuşesc să-mi menţin Sufletul la nivelul de echilibru necesar pentru a mai avea acces la ceea ce sunt eu cu adevărat.

vineri, 22 martie 2013

Constelaţii familiale

Cu vreun an în urmă am citit pentru prima data despre un nou curent în psihoterapie,  respectiv psihogenealogia.
Nu obişnuiesc să resping nicio ideea nouă dacă mă scoate din comoditatea unui mod "cuminte" de a vedea viaţa.
Nu o să cred niciodată că noi oamenii suntem nişte mecanisme care funcţionează după legi previzibile şi nici că ne identificăm cu Forma în care ne-am întrupat, fără să mai fim nimic dincolo de această Formă.
Psihogenealogia pleacă de la ideea că avem o stare de fidelitate inconştientă faţă de familia de origine iar deciziile pe care le luăm sunt influenţate de modul în care au fost valorizate şi asimilate experienţele strămoşilor noştri.
Prima persoană care a expus această teorie a fost Anne Ancelin Schützenberger,  în anii 1970.


Psihogenealogia: Mare-i grădina lui Dumnezeu! de Aurora Liiceanu
Ma dor strămoşii
Aspecte transgeraţionale şi repere psihoterapeutice delirului senzitiv de relaţie-teză de doctorat
Fericirea care durează


Armonia

Când am auzit prima dată povestea cu peştişorul de aur care îndeplineşte trei dorinţe am intrat în panică ...pentru că m-am gândit imediat că eu nu am ce să-i cer. Nu pentru că aş fi fost în situaţia de a avea tot ce mi-aş fi putut dori, ci, pentru că imediat ce îmi imaginam ceva ce aş fi vrut să cer, îmi apăreau în minte şi consecinţele integrării elementului respectiv în viaţa mea şi a celor din jur.
Elementul asta apărut brusc, tulbura....armonia şi asta nu-mi plăcea.
In plus, nu avem niciun merit propriu în ceea ce se construia pe baza acestui element imprevizibil.
Era viaţa peştişorului, nu mai era a mea.
Tot din acea perioadă, cred, am devenit conştientă şi de faptul că este important să ştim ce vrem să avem şi să fim, astăzi, mâine, peste o lună, un an, zece ani şi tot aşa, până în momentul final când părăsim corpul fizic.
Chiar dacă nu vrei nimic de la peştişorul de aur, nu înseamnă că nu trebuie să ştii ce vrei de la tine.
Dacă nu ştii ce vrei,  nu ai planuri pe termen scurt, mediu şi lung, timpul, banii şi, în general, energia ta, nu vor construi nimic.
Sau, oricum, nu vor construi nimic pentru tine ci doar pentru alţii care se vor folosi de energia ta pentru a-şi realiza propriile vise.
Odată de am înţeles asta, am început să mă întreb care sunt ţintele mele, ce vreau eu să fac în viaţă.
Evident, am trecut prin diverse stadii, iar acum, de ceva vreme, cred că noi tindem, în mod natural, să fim mereu într-o stare de armonie dar, cred şi că a sta mai mult decât este necesar într-o stare de armonie, duce inevitabil la rutină şi la...cădere.
După ce înţelegi că de fapt  stând prea mult în starea de armonie, totul devine rutină, începi să înţelegi şi că omul, fiinţă dotată cu inteligenţă, emoţii, cu capacitatea de a se raporta în cunoştinţă de cauză la sine şi la mediu şi cu libertarea de a lua decizii cu privire la propriul destin, începe să trăiască la nivelul la care i-a fost dat să o facă, doar din momentul în care îşi construieşte destinul, urcând de pe un nivel pe altul şi învăţând din experienţa căderilor.
De fapt, noi nici nu ne dorim cu adevărat lucruri, situaţii etc, ci vrem anumite stări emoţionale pe care ni le  imaginăm asociate cu anumite lucruri sau situaţii.
Starea de armonie, pare cea mai de dorit.
Când eşti în armonie cu ceva/cineva nu-ţi mai este necesar decât un consum foarte mic de energie, pentru ca totul să funcţioneze.
Starea de armonie îşi pierde însă treptat puterea de a te face să te simţi viu, stăpân pe viaţa ta.
Trecerea la nivelul superior de armonie, se face însă printr-o zonă care nu poate fi decât explozivă, dureroasă.
Tocmai pentru că trecerea se face cu atâta durere, Univesul, în marea lui înţelepciune,  a făcut în aşa fel încât imediat ce suntem pregătiţi pentru nivelul următor, să apară ceva care să ne atragă în mod irezistibil, pe următorul nivel.
Vom începe să privim cu admiraţie si apoi cu dorinţă din ce în ce mai puternică, nivelul următor.
Dacă suntem pregătiţi şi nu urcăm atraşi fiind de partea strălucitare a următorului nivel, atunci vom fi forţaţi de împrejurări dureroase că urcăm sau... să coborâm.
Nu se poate rămâne veşnic pe acelaşi nivel, se poate urca sau coborî, sau, dacă rezistăm ambelor variante...va trebui să părăsim scena vieţii.
Asta am observat eu că se întâmplă.

joi, 21 martie 2013

Treptele interactiunii...

Am remarcat că atunci când ne simţim atraşi de o persoana, un colectiv, o situaţie etc, îi admirăm sclipirile, zona strălucitoare, îi vedem calităţile la superlativ şi Sufletul nostru înfloreşte în această stare de  admiraţie.
Faptul că ai ce să admiri, te face să simţi că ai un rost, că nu treci prin viaţa la fel ca fiinţele neînzestrate cu capacitatea de a admira.
Cum inevitabil, perseverând, devenim ceea ce admirăm, ajungem, de multe ori, să stabilim o legătură cu ceea ce admirăm şi într-o primă fază ne simţim înălţaţi doar prin simplul fapt că subiectul admiraţiei noastre a observat că existăm.
Treptat, se întămplă să interacţionăm tot mai mult cu ceea ce admirăm iar în această etapă, de regulă, devenim atât de strălucitori, încât, suntem remarcaţi de cei din jur şi viaţa noastră pare să devină din ce în ce mai armonioasă.
Apoi începem să intrăm, inevitabil, în contact cu partea întunecată a ceea ce admirăm şi acolo ne putem pierde identitatea şi putem deveni opusul a ceea ce am fost când am admirat.
Daca iesim cu bine din zona asta întunecată, culegând picăturile de apă vie care se găsesc doar aici, ne putem reîntoarce la noi înşine, cu Sufletul mai strălucitor şi pregătiţi pentru a admira la un nivel superior.

miercuri, 20 martie 2013

Augustin de Hipona

Augustin de Hipona (n. 13 noiembrie 354 la Tagaste, în nordul Africii-d. 28 august 430), Sfântul Augustin la catolici şi Fericitul Augustin la ortodocşi, unul dintre cei patru Părinţi ai Bisericii Occidentale, alături de Ambrozie, Ieronim şi Grigore cel Mare, este unul dintre cei mai importanţi teologi şi filosofi creştini.
Opera sa constituie o punte de legătură între filosofia antică şi cea medievală.
Augustin este unul din cei mai influenţi gânditori din filosofia creştină, rămânând o autoritate mai mult de o mie de ani după moartea sa.
In “De Civitate Dei”, Augustin scrie ceva ce m-a impresionat foarte tare, "îngerii cunosc dimineaţa creatorul privind spre el şi uitând de sine, în vreme ce seara ei revin asupra lor înşişi, deoarece procesul zilei înseamnă pentru Dumnezeu creaţie, iar pentru contemplatorii ei, înseamnă realizare a reflexivităţii".
M-a impresionat pentru că am observat că în fiecare dimineaţă mă trezesc cu sentimentul de admiraţie a creaţiei şi sunt foarte fericită, în armonie cu creaţia dar, pe măsură ce înaintez în zi, pierd din puterea de a admira şi îmi scade şi energia.


Augustin de Hipona-Wikipedia
Sfantul Augusin şi filosofia istoriei
Buna dimineata filosofie
Confesiuni
Fericitul Augustin



luni, 18 martie 2013

Elveţia

Confederaţia Elveţiană, denumită prescurtat Elveţia, este o republică federală formată din 26 de cantoane autonome, cu capitala la Berna.
Elveţia are o suprafaţă de 41.285 km pătraţi (România are o suprafaţă de 238.391 km pătraţi) şi este faimoasă pentru priveliştile alpine, pentru lacuri, păşuni montane, pentru pădurile de conifere, transportul care funcţionează perfect, pentru neutralitatea armată (nu a mai fost în război din anul 1815),  pentru că aici îşi au sediul cele mai bogate bănci din lume şi multe organizaţii internaţionale etc.
Elveţia nu este membra a Uniunii Europene dar face parte din zona Schengen.
Nivelul de trai este foarte ridicat având cea mai mare bogăţie dintre tările lumii, pe cap de persoană adultă.
Elveţia cuprinde trei mari regiuni lingvistice şi culturale: germană, franceză, şi italiană, la care se mai adaugă văile vorbitoare de retoromana. De aceea, elveţienii nu formează o naţiune în sensul unei identităţi etnice şi culturale.
Capitala Elveţiei este Berna.
Oraşul Berna este situat în câmpia Elveţiei, la o altitudine de 542 m, aproximativ în mijlocul ţării, între munţii Gurten şi Batinger.
Oraşul pare încremenit în timp, clădirile şi străzile, fiind în forma în care au fost reconstruite după un incendiu din anul 1405 când oraşul a fost distrus în mare parte.
Centrul medieval a fost înscris pe lista pe lista UNESCO a Patrimonului Cultural Mondial.



In Elveţia, mai exact în nord-vestul Genevei, la graniţa dintre Elveţia şi Franţa, îşi are sediul Organizaţia Europeană pentru Cercetare Nucleară (CERN), înfiinţată în baza convenţiei semnate de 11 state din Europa, în data de 29 septembrie 1954.
Fiind un centru de cercetare international, cercetarile CERN nu se afla in mod oficial nici sub jurisdictia Frantei, nici a Elvetiei.
Dupa infiintare, la CERN au aderat si alte state.



Surse:

Elveţia-Wikipedia
Elveţia ca o carte poştală
Elveţia-itinerarii, atracţii turistice, informaţii utile
Zurich, visul elveţian
Zurich
Berna-Wikipedia 
Ghidul turistic al orasului Berna
CERN
Wikipedia-CERN

vineri, 15 martie 2013

Limba

Limba este principalul organ de simţ al gustului şi are un rol esenţial şi în vorbire. Deasemenea intervine în procesele de masticatie si deglutitie.
Limba indică problemele digestive precum şi afecţiuni ale unor organe şi sisteme.
In medicina chineza, limba este impartita in 5 zone diferite si fiecare zona corespunde anumitor organe şi sisteme. 
Astfel, varful limbii corespunde sistemului cardiovascular, zona din spatele varfului limbii este asociata cu sistemul respirator si imunitar, iar centrul limbii corespune sistemului digestiv. Zonele laterale ale limbii si spatele acestui organ corespund ficatului şi vezicii biliare, respectiv rinichilor.
Limba incarcata (saburală) poate indica prezenta unei cantitati prea mari de toxine in tubul digestiv. Daca aspectul albicios se manifesta spre radacina limbii, inseamna ca nivelul toxinelor este mai ridicat in intestinul gros, iar daca incarcarea limbii apare pe centrul ei, atunci toxinele sunt prezente in intestinul subtire.
Daca observi ca pe marginile limbii apar mici scobituri, ca si cum limba ar fi muscata, este posibil sa suferi de afectiuni ale ficatului. Acelasi simptom apare si in cazul in care substantele nutritive sunt absorbite defectuos in intestin.
Limba cu mijloc despicat, indică o digestie deficitară. 



Wikipedia-Limba
Anatomie-Limba
Semne pe limba care arată ca ai probleme cu digestia
Ce afecţiuni au ca simptom încărcarea limbii
Aspectul limbii si starea noastra de sanatate

PH-ul sanguin


Valorea considerată normală a ph-ului sanguin este între 7,35-7,45 iar organismul îşi îndeplineşte bine funcţiile atunci când ph-ul sanguin se încadrează în aceste valori, valoarea optimă fiind 7,4.
Acidoza, în terminologia medicală, semnifică o creştere a acidităţii sângelui, valoarea ph-ului scăzând sub 7,35.
Cetoacidoza este provocată de prezenţa în organism a acizilor cetonici (acetona, acidul beta hidroxibutiric şi acidul acetil acetic) iar lactoacidoza de prezenţa acidului lactic (în oboseala musculară)
Alcaloza reprezinta perturbarea echilibrului acido-bazic in organism, cu predominanta componentei alcaline, caracterizata prin cresterea rezervei alcaline a sangelui sau a altor umori din organism şi poate fi compensata, cand cresterea rezervei alcaline nu este insotita de cresterea pH-ului sau decompensata, cand alcaloza se însoţeşte si de cresterea pH-ului.
Ph-ul mai mare de 7,8 are drept efect producerea de contracţii puternice involuntare ale muşchilor.
În opinia unor specialisti precum Robert Young, multe dintre bolile civilizatiei moderne au o singura cauza: dezechilibrul pH-ului din organism si în special al pH-ului sângelui, pentru ca el hraneste toate celulele corpului.
"Oamenii iau in greutate atunci cand organismul lor nu elimina acizii daunatori. Acestia sunt produsi de metabolismul uman in acelasi mod prin care o masina produce monoxid de carbon", explica Young.

Surse:








International Price Look - Up (PLU)


Etichetele de pe fructe şi legume au un cod format din 4 sau 5 cifre.
Acest cod este folosit pentru stabilirea preţului dar este util şi consumatorilor care pot afla diverse informaţii, printre care şi modul în care au fost cultivate legumele şi fructele.
In cazul codului format din 4 cifre, se transmite informaţia că legumele/fructele au fost crescute într-un mediu obişnuit/convenţional dar nu neapărat şi ecologic, fiind posibil să se fi utilizaţi fertilizanţi şi pesticide (răsadul însă nu a fost alterat).
In cazul codului format din 5 cifre, dintre care prima este cifra 9, se transmite informaţia că  legumele/fructele au fost crescute într-un mediu ecologic.
In cazul codului format din 5 cifre, dintre care prima este cifra 8, se transmite informaţia că  legumele/fructele au fost modificate genetic.




Sursa:
INTERNATIONAL FEDERATION FOR PRODUCE STANDARDS
Plucodes

Creierul uman


Creierul uman
 
Creierul (Encefalul) reprezintă partea superioara a sistemului nervos central (cealaltă parte fiind măduva spinării) şi este format din trunchiul cerebral, cerebelul, diencefalul şi emisferele cerebrale.
Trunchiul cerebral este alcătuit din bulb, punte şi mezencefal (alcătuit din pedunculii cerebrali şi coliculii cvadrigemeni).
Cerebelul este alcătuit din două emisfere cerebeloase şi din vermis şi este localizat posterior trunchiului cerebral şi anterior lobilor occipitali ai emisferelor cerebrale.
Diencefalul este alcătuit din talamus, hipotalamus, epitalamus, subtalamus, metatalamus.
Emisferele cerebrale sunt porţiunea cea mai voluminoasă a encefalului. Prezintă două emisfere ce sunt despărţite prin intermediul fisurii interemisferice, iar ȋn porţiunea inferioară sunt unite prin corpul calos, fornix şi comisura albă anterioară. 
La nivelul fiecărei emisfere se pot identifca şase lobi şi anume: frontal, parietal, temporal, insula Reil, occipital şi limbic.
Ȋn componeţa emisferelor intră substanţă cenuşie (care intră în componenţa cortexului cerebral şi nucleilor bazali) şi substanţă albă (este distribuită ȋntre cortex şi nucleii bazali, dar şi ȋntre talamus şi nucleii bazali.


Într-un creier uman există între 85 și 100 miliarde de neuroni, fiecare dintre ei având cam 10.000 de conexiuni..
 Se pare că noi ne naştem cu toţi neuronii de care vom avea nevoie în viaţă, iar acest număr este cu mult mai mic decât cel pe care îl deţinem cât stăm în viaţa intrauterină. Oamenii deţin densitatea maximă de celule cerebrale între a treia şi a şasea lună de viaţă intrauterină. În ultima lună dinainte de naştere, celulele din creier, care nu ne mai sunt necesare, mor. De la această ipoteză, mulţi neurochirurgi au concluzionat că autismul apare atunci când, înainte de naşterea individului, nu sunt eliminate destule celule inutile din creier.




Intre 6 şi 12 ani, în creierul copilului se formează un număr impresionant de  conexiuni care dau naştere unor noi căi neuronale. Toate aceste conexiuni ating cota maximă la vârste diferite în funcţie de sexul copilului: la fete, fenomenul se produce în jurul vârstei de 11 ani, pe când la băieţi, abia la 12 ani şi jumătate. După această perioadă, materia cenuşie începe să descrească cu o rată de 0,7 procente pe an, până în jurul vârstei de 20 de ani. În acelaşi timp, materia albă (alcătuită din teci de mielină care învelesc axionii pentru o mai bună transmitere a semnalelor nervoase) se îngroaşă. An de an (uneori chiar până la vârsta de 40 de ani), tecile de mielină se îngroaşă într-un mod asemănător cu inelele copacilor. 




Cu timpul, creierul devine o maşină tot mai eficientă, pierzând o parte din potenţial în avantajul procesului de învăţare şi a capacităţii de a-şi reveni în urma traumelor.

Procesul de dezvoltare a creierului începe, în general, din partea posterioară spre cea anterioară. 
Primele regiuni din creier care se dezvoltă şi se conectează, sunt trunchiul cerebral şi mijlocul creierului, zone responsabile pentru controlul funcţiilor corporale de bază
Următoarele zone care se dezvoltă sunt cele care coordonează funcţiile dezvoltate anterior, respectiv sistemul limbic (nucleul emoţional al creierului) şi cortexul cerebral (care reprezintă 85% din masa creierului şi care este responsabil de motivaţia logică şi gândirea raţională).
Cortexul prefrontal ajunge la maturitate cel mai târziu.


Experienţele noi au funcţia de a stimula o mai bună conectivitate la nivelul creierului şi formarea unor noi reţele neuronale. În timp ce conexiunile care nu sunt folosite se pierd.


Surse:

Anatomiacorpului uman 
Creierul marele patron
Noutăţi din domeniul ştiinţelor neurocognitive
Ce se ascunde în creierele adolescenţilor?
Wikipedia
Din misterele creierului
Encefalul

joi, 14 martie 2013

Daniel G. Amen



Schimbă-ţi mintea ca să te vindeci de tulburările emoţionale.

Dr. Daniel G. Amen

Scopul cărţii, declarat de autor în primele pagini, îl constituie explicarea modului în care funcţionează creierul, ce se întâmplă când lucrurile nu merg aşa cum se crede că ar fi bine şi cum pot fi îmbunătăţite funcţiile cerebrale.

Autorul oferă informaţii despre cele cinci sisteme cerebrale despre care afirmă că sunt cel mai intim implicate în comportamentul nostru şi sunt responsabile de cea mai mare parte din ceea ce ne face unici ca fiinţe umane.

1.Sistemul limbic profund, aflat în mijlocul creierului, este centrul de control al stărilor de spirit şi al capacităţii de relaţionare

Disfuncţionalitatea acestei părţi a creierului determină schimbări frecvente de dispoziţie şi gândirea negativă.

Hiperactivitatea acestei zone se asociază cu stările depresive şi gândirea negativă. Când suntem trişti (avem un sistem limbic hiperactiv), tindem să interpretăm evenimentele neutre prin prisma unui filtru negativ. (p. 59).
Sistemul limbic profund, în special hipotalamusul, controlează ciclicitatea apetitului şi nevoii de somn în organism. (p.61)
Sistemul limbic profund procesează şi simţul mirosului (p.61)


2. Ganglionii bazali, structuri de mari dimensiuni aflate în pofunzimea creierului, controlează relaxarea corpului

Activitatea prea intensă a acestei structuri, determină anxietate, panică, tendinţa de evitare a conflictelor.


Activitatea prea slabă, determină lipsa de concentrare şi de control fin al aparatului locomotor.


3. Cortexul prefrontal, localizat în vârful lobului frontal, este supraveghetorul nostru, partea care ne ajută să rămânem focalizaţi, să facem planuri, să ne controlăm impulsurile şi să luăm decizii.

Activitatea prea slabă în această zonă determină probleme de atenţie, autosupraveghere, organizare, şi capacitate de a finaliza activităţile începute

4. Girusul cingular, care se desfăşoară longitudinal pe axa mediană a lobilor frontali, este o zonă, denumită „schimbătorul de viteze”, permite mutarea atenţiei de la un gând la altul şi schimbarea comportamentului

Activitatea prea intensă în această zonă determină o blocare în anumite moduri comportamentale şi de gândire

5. Lobii temporali, situaţi sub tâmple, în spatele ochilor, sunt implicaţi în păstrarea amintirilor, înţelegerea limbajului, recunoaşterea chipurilor şi controlul izbucnirilor temperamentale







O poveste cu un...ou

De ceva vreme obişnuiam să mâncăm în fiecare dimineaţă omletă .
Apoi, dimineaţa, eu am mâncat altceva iar partenerului meu îi făceam omletă atunci când dorea.
Intr-o dimineaţă am pregătit un ou şi am spus cu voce tare că îmi voi face o omletă.
Partenerul meu a părut deranjat de situaţie şi a spus că se va face miros de ou prăjit în bucătărie.
Automat, fără să găndesc sau să am vreo reacţie emoţională, măcar în interiorul meu, am luat un ibric şi am pus oul la fiert, deşi...mie nu-mi place oul fiert.
Partenerul meu a sesizat şi m-a întrebat, de ce fierb oul, dacă nu-mi place?
Atunci ceva a făcut click în mine şi am răspuns, străduindu-mă să nu se vadă că sunt afectată emoţional de situaţie, că nu am vrut să-i creez o stare de disconfort, prăjind oul.

In timp ce pregăteam micul dejun în acea dimineaţă, am reuşit să văd şi să înţeleg, tiparul relaţiilor mele.
Toate începeau după lungi insistenţe şi promisiuni din partea celuilalt.
Apoi, pentru că nu găseam în celălalt trăsăturile de caracter pe care mi le-aş fi dorit de la un partener cu care să fac o echipă cu potenţial de a construi o relaţie de natura celei visate de mine (în care să-şi păstreze fiecare individualitatea dar să investească fiecare atât cât să construim ceva armonios, frumos, pentru amândoi) îi atribuiam celuilalt, treptat, în fiecare zi, calităţi pe care nu le avea, nu le-a avut niciodată şi nu avea nici potenţial de a le dobândi.
Rezultatul era cel previzibil, o "relaţie" construită doar din ceea ce dădeam eu, idei, gânduri, bani, timp, energie, sentimente şi tot ce mai era necesar pentru ca eu să am impresia că se construieşte o poveste de viaţă frumoasă şi armonioasă, ca un copac viguros încărcat de  flori care îşi schimbă mereu culorile primăvara, cu fructe care cresc frumos vara şi sunt gustoase şi sănătoare toamna, cu ramuri încărcate de zăpadă iarna şi cu potenţial de a înverzi şi înflori în fiecare primăvară şi de a relua mereu şi mereu ciclul natural, până în punctul în care s-ar fi integrat armonios în Veşnicia Existenţei.
Existenţa "relaţiei" depinzând doar de ceea ce dădeam eu, inevitabil se ajungea în punctul în care îmi luneca de pe ochi vălul iluziei şi speriată de faptul că voi pierde ce am construit până în acel moment dar fără a mai avea posibilitatea să mă autoamăgesc, începeam să fac istericale, să reproşez lipsa de cooperare a celuilalt.
Problema mare a fost însă mereu, că odată ce ajungeam că reproşez ceva celuilalt, indiferent ce ar fi făcut acesta, din acel moment, pentru mine relaţia murea şi nu-mi doream decât să ies din acea relaţie, să o las în urmă şi să construiesc ceva real, chiar dacă asta însemna să rămân singură. Stiam că mereu am fost singură, că nu m-am simţit niciodată iubită ci doar m-am autoiluzionat că sunt iubită.
De aici încolo, ca să închei relaţia în mod amiabil, investeam la fel de mult cât investisem să o construiesc, în scopul de a-mi determina partenerul să ia singur decizia de a pleca, fără să ne certăm, fără să ne spunem nimic care să doară. 
Am reuşit mereu.
Tristă "victorie".

miercuri, 13 martie 2013

Nu este vorba despre mine

Când trebuie să fac faţă unei situaţii care simt că mă depăşeşte fizic sau/şi emoţional, mă duc dincolo de ceea ce sunt ca Formă, privesc din afara situaţia şi totul se desfăşoara într-o modalitate incredibil de armonioasă.
Prin urmare, frica de eşec este cea care determină reacţiile nepotrivite şi îmi consumă energia necesară rezolvării situaţiei.

Sclipiri de ganduri si sentimente...






Dacă te iubesc, poţi obţine orice de la mine: timpul meu, dragostea mea, fundul meu, banii mei, familia mea, câinele meu, banii câinelui meu, timpul câinelui meu, totul. Dacă te iubesc, voi îndura eu durerea ta, îţi voi plăti eu datoriile (în toate felurile posibile), te voi proteja de temerile tale, voi proiecta asupra ta tot felul de calităţi pe care de fapt nu le ai şi voi cumpăra cadouri de Crăciun întregii tale familii. Am să-ţi dau soarele şi ploaia şi, dacă ele nu sunt disponibile imediat, am să stau la rând pentru ele. Am să-ţi dau toate astea şi chiar mai mult, până când am să ajung atât de extenuată şi de golită, încât singurul mod de a-mi recăpăta energia va fi să mă îndrăgostesc de altcineva.

Il iubeam si-l uram in aceeasi masura. Nu puteam sa-l trezesc pentru a-i vorbi despre suferinta mea – la ce bun? Trecusera deja luni intregi de cand incepusem sa ma destram sub ochii lui, comportandu-ma ca o nebuna, si nu faceam decat sa-l obosesc.

M-am oprit in mijlocul unui suspin. Toata durerea se evaporase. Mi-am inaltat fruntea si surprinsa, m-am ridicat, intrebandu-ma daca aveam sa vad Fiinta Suprema care imi oprise lacrimile. N-am vazut nimic. Eram singura. Dar nu chiar singura. Ma inconjura ceva ce nu poate fi descris decat ca o oaza de liniste – o liniste atât de stranie, incat nu vroiam sa respir, de teama ca astfel as face-o sa dispara. Era o liniste incredibila. Nu tin minte sa mai fi simtit vreodata asa ceva. Apoi am auzit o voce. Era vocea mea, venind chiar din mine. Numai ca n-o mai auzisem niciodata inainte. Era a mea, dar era inteleapta, calma si intelegatoare. Asa cum ar fi sunat daca as fi avut parte numai de dragoste si de certitudini. Nici nu pot descrie caldura si afectiunea acelei voci care imi oferea un raspuns ce urma sa aduca in viata mea lumina divina.

Dependenta e semnul distinctiv al oricarei povesti de dragoste pasionale.Totul incepe in momentul in care obiectul adoratiei tale revarsa asupra ta o doza ametitoare si halucinogena din ceva ce nu ai avut niciodata curajul sa recunosti ca ti-ai dorit – un amestec de droguri afective, o cursa infernala a dragostei. Apoi tanjesti dupa atentia neconditionata a celuilalt cu obsesia insaţiabilă a oricarui drogat. In lipsa drogului, te imbolnavesti subit, o iei razna, devii depresiv (pe langa resentimentele care te incearca fata de cel care ti-a incurajat depenenta inca de la inceput si care acum refuza sa te mai aprovizioneze cu marfa de calitate de care ai atat nevoie – pe care o are ascunsa pe undeva, fir-ar sa fie, pentru ca pe vremuri o primeai gratis de la el). In faza urmatoare esti slab, tremuri intr-un colt si nu mai esti sigur de nimic, ti-ai vinde pana si sufletul sau ti-ai jefui vecinii doar ca sa ai din nou chestia aia. Intre timp, obiectul adoratiei tale simte fata de tine doar repulsie. Se uita la tine ca si cand nu te-ar mai fi vazut niciodata pana atunci, necum ca la o persoana pe care candva a iubit-o cu pasiune. Ironia face sa nu-l poti invinui pentru asta. Adica, uita-te la tine: esti o epava jalnica, nici macar tu nu te mai recunosti.

Rumi, un mare poet si filozof sufit, si-a pus odata elevii sa scrie cele trei lucruri pe care si le doreau cel mai mult. I-a avertizat ca, daca apare o contradictie intre dorintele lor, exista toate premisele ca viata lor sa fie nefericita. Rumi sustinea ca e mai bine sa ai un singur lucru pe lista cu dorinte si sa-ti dedici lui toata viata. Si atunci. cum ramane cu viata armonioasa si cu evitarea oricaror extreme?

Locul de odihna al mintii este inima. Cat e ziua de lunga, mintea nu aude decat gălăgie, cearta si huruit, si tot ce isi doreste este linite. Singurul loc in care mintea va putea gasi pace este linistea inimii. Acolo trebuie sa ajungi.

Singurul lucru mai greu de conceput decat sa plec era sa raman. Nu vroiam sa distrug pe nimeni si nimic. Tot ce imi doream era sa ma strecor in liniste pe usa din spate, fara sa provoc mare agitatie, fara urmariri, si s-o tin tot intr-o fuga pana-n Groenlanda.

Ii sunt recunoscatoare oricui a facut calatoria pana in adancul propriei inimi, intorcandu-se apoi in lume cu vestea ca Dumnezeu este experienta iubirii absolute.

Am trecut şi eu pe acolo.... Când eşti pierdut în durere ca într-o adevărată pădure, nu-ţi poţi imagina că ai putea vreodată să găseşti drumul care te duce afară, către un loc mai bun. Dar, dacă cineva te poate asigura că şi el a trecut prin acel loc şi a reuşit să iasă de acolo, lucrul acesta poate aduce câteodată un strop de speranţă.
Oare îţi poţi clădi viaţa în aşa fel încât să armonizezi lucruri care la prima vedere par absolut incompatibile, fără să excluzi nimic din ceea ce-ţi poate oferi lumea?

Nu mai folosi corpul sau emoţiile altcuiva pe post de substitut al propriilor tale dorinţe neîmplinite.


Pentru a ajunge la Dumnezeu, trebuie sa renunti la un singur lucru, si anume la sentimentul ca exista ceva ce te desparte de divinitate. In rest, ramai asa cum esti, in armonie cu caracterul tau.


Toti stiu ca picatura se contopeste cu oceanul, dar putini stiu ca oceanul se contopeste cu picatura (Kabir)


Imagineaza-ti ca universul e un motor pornit, unul enorm. Ai vrea sa stai langa centrul lui – unde se intampla totul -, nu la margine, in vartejul nebunesc unde poti ameti sau te poti rani. Centrul calmului – asta e inima ta. Acolo, inauntrul tau, locuieste Dumnezeu. Asa ca nu mai cauta raspunsuri in lume. Intoarce-te mereu in centrul inimii tale; acolo sigur vei gasi, de fiecare data, pacea.


..cuvantul paradis, care vine din persana, inseamna la origine “gradina inconjurata de ziduri”..

…oamenii au tendinta sa considere fericirea un noroc care da peste ei, ceva ce te va invalui, ca vremea frumoasa, daca soarta iti surade. Doar ca fericirea nu functioneaza asa. Fericirea e consecinta propriului efort. Te lupti pentru ea, muncesti pentru ea, insisti, uneori mergi pana la capatul pamantului in cautarea ei. Trebuie sa participi mereu la manifestarile lucrurilor bune care iti apar in viata. Iar cand atingi o stare de fericire, nu trebuie niciodata sa lenevesti, sa renunti la a o mentine: trebuie sa te straduiesti din rasputeri sa inoti contra curentului, ca sa fii vesnic in unda fericirii, ca sa plutesti mereu deasupra ei.Caci daca nu faci asta sentimentul launtric de multumire se va scurge incet-incet din tine. E usor sa te rogi cand ai nevoie de ajutor, dar sa continui sa te rogi chiar si cand criza a trect e ca un proces de cicatrizare, care-ti ajuta sufletul sa pastreze tot ce a reusit cu greu sa dobandeasca.

Interesant. Conceptele de rai si iad nu sunt idei cu care sa te intalnesti prea des in hinduism. Hindusii concep universul in termeni de karma, un proces continuu in decursul caruia nu “ajungi” nicaieri definitiv la sfarsitul vietii – nu in rai sau in iad - , ci esti “reciclat” inapoi pe pamant sub alta forma, ca sa-ti poti rezolva toate greselile sau relatiile ramase neincheiate in viata anterioara. Cand, in final, atingi perfectiunea, iesi complet din ciclu si te topesti in marele Nimic. Notiunea de karma presupune ca raiul si iadul exista doar pe pamant, unde avem posibilitatea sa le cream chiar noi atunci cand – in functie de destinul si caracterul fiecaruia- alegem sa facem fie binele, fie raul.

..cele sase elemente ale Tratamentului Infailibil pentru Vindecarea Inimilor Frante: vitamina E, dormi mult, bei multa apa, calatoresti departe de fostul iubit, meditezi si inveti inima ca asa e destinul.

Cateodata, sa pierzi echilibrul din dragoste e dovada ca traiesti perfect echilibrat.

Faceam inconjurul insulei la fiecare rasarit si la fiecare apus. In restul timpului sedeam si priveam. Imi priveam gandurile, imi priveam emotiile; priveam pescarii. Inteleptii yoghini spun ca toata durerea vietii omenesti e provocata de cuvinte, iar bucuria la fel. Cream cuvinte care ne sa ne defineasca trairile, si cuvintele aduc cu ele emotii, care ne tin legati, incapabili sa ne miscam cat vrem, asemenea unor caini in lesa, Ne lasam sedusi de propriile nostre mantre (Sunt un dezastru…Sunt singur…Sunt un dezastru…Sunt singur…) si ajungem sa existam doar ca sa le dovedim adevarate.A te opri  o vreme din vorbit echivaleaza cu incercarea de a goli cuvintele de putere, de a nu te mai ineca in cuvinte, de a te elibera de influenta lor sufocanta.

Dar poate ca ar trebui sa nu mai incercam sa ne revansam fata de toti cei care ne mentin in viata. Poate ca e mai inelept sa depunem armele in fata miracolului generozitatii omenesti si sa spunem pur si simplu multumesc, sincer si neincetat, atata timp cat vom avea glas.



Si am spus da. O poveste deiubire -Elizabeth Gilbert




Cine seamănă aşteptare culege dezamăgire.

Buda spunea că toată suferinţa omenească îşi are origine în dorinţă. Oricine care şi-a dorit vreodată ceva şi nu a obţinut lucrul acela (sau şi mai rău, l-a obţinut şi apoi l-a pierdut) cunoaşte foarte bine suferinţa despre care vorbea Buda. Să doreşti o altă persoană este, probabil, cea mai riscantă dintre toate năzuinţele. De cum îţi doreşti pe cineva, e ca şi cum ai lua un ac chirurgical şi ţi-ai sutura fericirea pe pielea acelei persoane, astfel încât orice soi de separare îţi va crea de-acum înainte răni sfâşiate.

Înţelepciunea comună mă învăţase mereu că partenerii trebuie să se certe pentru a-şi aerisi astfel nemulţumirile.
 






Ceea ce ne raneste este si ceea ce ne vindeca.

Daca noi cautam ceva, acel lucru ne cauta si el.

Existam asa cum exista o celula. Ea poate cauza un cancer distrugator, poate afecta o mare parte a organismului. Sau poate raspandi elemente chimice care provoaca bucurie si bunastare. Dar ea nu este persoana

Cautarea intelepciunii, a pacii spirituale si a constiintei realitatilor vizibile si invizibile s-a transformat la mine in rutina si nu mai da rezultate.


 





Ştiu că Dumnezeu m-a aşezat în focul suferinţelor. Am acceptat loviturile de ciocan pe care mi le-a dat viaţa şi uneori mă simt la fel de rece şi nesimţitor ca apa care provoacă suferinţă oţelului. Dar nu cer dacât un lucru: "Dumnezeule, nu mă lăsa până ce nu voi fi reuşit să iau forma pe care o aştepţi de la mine. Încearcă cum crezi că e mai bine, câtă vreme ai să doreşti, dar nu mă arunca în grămada de fier vechi a sufletelor."

Nimeni nu aprinde o făclie pentru a o ascunde sub obroc: menirea luminii este de a aduce mai multă lumină, de a deschide ochii, de a arăta minunile din jur.

Nimeni nu poate sa manipuleze pe cineva. Intr-o relatie, doi oameni stiu foarte bine ce fac, chiar daca unul dintre ei se plânge apoi ca a fost folosit.


 
Ceea ce faci în acest moment este viitorul tău. Dacă faci bine pentru alţii, pentru întreaga societate, pentru umanitate, atunci viitorul tău va fi bun. Norocul şi ghinionul ţi le faci singur. Ceea ce faci acum este foarte important pentru viitorul tău. Nu este nevoie să încerci să-ţi ghiceşti viitorul. Este suficient să priveşti şi să analizezi trecutul şi prezentul vieţii tale, iar viitorul va fi o consecinţă a gândurilor şi faptelor tale. Aceasta constituie o tehnică înaltă în qigong. Un prim efect al acesteia este sănătatea ta. Dacă vrei să ai o sănătate bună, inima ta trebuie să fie deschisă, iar gândul tău să fie îndreptat mereu către alţii. Atunci vei avea parte de fericire, iar aceasta îţi va aduce sănătate.


Fii recunoscător celui care te-a vătămat, căci ţi-a oţelit voinţa. Fii recunoscător celui care te-a înşelat, căci ţi-a lărgit orizontul cunoaşterii. Fii recunoscător celui care te-a abandonat, căci astfel te-a învăţat că nu trebuie să depinzi de nimeni şi de nimic. Fii recunoscător celui care te-a doborât, căci astfel ţi-a întărit capacităţile. Fii recunoscător celui care te-a dojenit, căci astfel ţi-a sporit înţelepciunea. Fii recunoscător tuturor celor care te-au întărit şi te-au desăvârşit.





Caută să nu depinzi de nimeni şi de nimic în acţiunile tale pentru dobândirea succesului.

Când critica vine din partea cuiva pe care nu-l respecţi, ignoră-l şi continuă-ţi drumul.

Pentru a elimina îngrijorarea, trebuie să îţi schimbi atitudinea faţă de ceea ce o generează.

Alţii pot să depindă de tine, tu însă să crezi că ai absolut tot ce îţi trebuie ca să obţii ceea ce vrei.

Dacă nu ai scopuri bine definite, nu există nicio direcţie către care să-ţi focalizezi atenţia. Nu există flori pe care să le sădeşti în grădina ta, motiv pentru care bălăriile - emoţiile şi instinctele necontrolate - vor creşte în voie.

Când ajungi la capătul corzii, fă un nod şi ţine-te bine.

Ceea ce simţi este mai puternic decât ceea ce gândeşti.

Fiecare eşec este o repetiţie pregătitoare pentru succes.

Transformă stâncile care îţi stau în cale în trepte pe care să urci.

Nu te opri prea curând pentru a te odihni sau a te recompensa pentru rezultatele obţinute.

Fiecare entitate, fiecare persoană, fiecare viaţă reprezintă o notă, o vibraţie care intră în compunerea marelui sunet universal.

Focalizarea este asemeni unei raze laser, a cărei lumină diferă de cea produsă de un bec electric. Ea străpunge întunericul şi luminează un singur gând, o singură emoţie sau activitate.



Există acum un consens ştiinţific că mecanismul nostru de evitare a riscurilor nu provine din modulele cognitive ale creierului nostru, ci mai mult din cele emoţionale. Asta ne face adaptaţi la era Pleistocenică. Maşinăria noastră pentru risc este proiectată ca să ne facă să fugim de tigru, nu este proiectată pentru lumea modernă, încărcată de informaţie.

Oamenii de ştiinţă nu ştiu despre ce vorbesc atunci când vorbesc despre religie. Religia nu are nimic de a aface cu credinţa şi eu nu cred că religia are vreun impact negativ asupra vieţii oamenilor, în afară de intoleranţă. De ce mă duc eu la biserică? Asta este la fel ca a întreba – de ce te însori cu femeia aceea? Sunt mai multe motive dar probabil e mirosul. Îmi place mirosul lumânărilor. E o treabă de estetică.

Vei găsi pacea împăcându-te cu ceea ce nu ştii.

Nu contează cât de frecvent reuşeşte ceva, atunci când eşecul este prea costisitor pentru a fi suportat.