Am remarcat că atunci când ne simţim atraşi de o persoana, un colectiv, o situaţie etc, îi admirăm sclipirile, zona strălucitoare, îi vedem calităţile la superlativ şi Sufletul nostru înfloreşte în această stare de admiraţie.
Faptul că ai ce să admiri, te face să simţi că ai un rost, că nu treci prin viaţa la fel ca fiinţele neînzestrate cu capacitatea de a admira.
Cum inevitabil, perseverând, devenim ceea ce admirăm, ajungem, de multe ori, să stabilim o legătură cu ceea ce admirăm şi într-o primă fază ne simţim înălţaţi doar prin simplul fapt că subiectul admiraţiei noastre a observat că existăm.
Treptat, se întămplă să interacţionăm tot mai mult cu ceea ce admirăm iar în această etapă, de regulă, devenim atât de strălucitori, încât, suntem remarcaţi de cei din jur şi viaţa noastră pare să devină din ce în ce mai armonioasă.
Apoi începem să intrăm, inevitabil, în contact cu partea întunecată a ceea ce admirăm şi acolo ne putem pierde identitatea şi putem deveni opusul a ceea ce am fost când am admirat.
Daca iesim cu bine din zona asta întunecată, culegând picăturile de apă vie care se găsesc doar aici, ne putem reîntoarce la noi înşine, cu Sufletul mai strălucitor şi pregătiţi pentru a admira la un nivel superior.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu