Când am auzit prima dată povestea
cu peştişorul de aur care îndeplineşte trei dorinţe am intrat în panică
...pentru că m-am gândit imediat că eu nu am ce să-i cer. Nu pentru
că aş fi fost în situaţia de a avea tot ce mi-aş fi putut dori, ci, pentru că imediat ce îmi imaginam ceva ce aş fi vrut să cer, îmi apăreau
în minte şi consecinţele integrării elementului respectiv în viaţa mea
şi a celor din jur.
Elementul asta apărut brusc, tulbura....armonia şi asta nu-mi plăcea.
In plus, nu avem niciun merit propriu în ceea ce se construia pe baza acestui element imprevizibil.
Era viaţa peştişorului, nu mai era a mea.
Elementul asta apărut brusc, tulbura....armonia şi asta nu-mi plăcea.
In plus, nu avem niciun merit propriu în ceea ce se construia pe baza acestui element imprevizibil.
Era viaţa peştişorului, nu mai era a mea.
Tot
din acea perioadă, cred, am devenit conştientă şi de faptul că este
important să ştim ce vrem să avem şi să fim, astăzi, mâine, peste o
lună, un an, zece ani şi tot aşa, până în momentul final când părăsim
corpul fizic.
Chiar dacă nu vrei nimic de la peştişorul de aur, nu înseamnă că nu trebuie să ştii ce vrei de la tine.
Dacă
nu ştii ce vrei, nu ai planuri pe termen scurt, mediu şi lung, timpul,
banii şi, în general, energia ta, nu vor construi nimic.
Sau, oricum, nu vor construi nimic pentru tine ci doar pentru alţii care se vor folosi de energia ta pentru a-şi realiza propriile vise.
Sau, oricum, nu vor construi nimic pentru tine ci doar pentru alţii care se vor folosi de energia ta pentru a-şi realiza propriile vise.
Odată de am înţeles asta, am început să mă întreb care sunt ţintele mele, ce vreau eu să fac în viaţă.
Evident,
am trecut prin diverse stadii, iar acum, de ceva vreme, cred că noi
tindem, în mod natural, să fim mereu într-o stare de armonie dar, cred şi că a
sta mai mult decât este necesar într-o stare de armonie, duce inevitabil
la rutină şi la...cădere.
După
ce înţelegi că de fapt stând prea mult în starea de armonie, totul
devine rutină, începi să înţelegi şi că
omul, fiinţă dotată cu inteligenţă, emoţii, cu capacitatea de a se
raporta în cunoştinţă de cauză la sine şi la mediu şi cu libertarea de a
lua decizii cu privire la propriul destin, începe să trăiască la
nivelul la care i-a fost dat să o facă, doar din momentul în care îşi
construieşte destinul, urcând de pe un nivel pe altul şi învăţând din
experienţa căderilor.
De
fapt, noi nici nu ne dorim cu adevărat lucruri, situaţii etc, ci vrem
anumite stări emoţionale pe care ni le imaginăm asociate cu anumite
lucruri sau situaţii.
Starea
de armonie, pare cea mai de dorit.
Când eşti în armonie cu ceva/cineva nu-ţi mai este necesar decât un consum foarte mic de energie, pentru ca totul să funcţioneze.
Când eşti în armonie cu ceva/cineva nu-ţi mai este necesar decât un consum foarte mic de energie, pentru ca totul să funcţioneze.
Starea de armonie
îşi pierde însă treptat puterea de a te face să te simţi viu, stăpân pe viaţa
ta.
Trecerea la nivelul superior de armonie, se face însă printr-o zonă care nu poate fi decât explozivă, dureroasă.
Trecerea la nivelul superior de armonie, se face însă printr-o zonă care nu poate fi decât explozivă, dureroasă.
Tocmai
pentru că trecerea se face cu atâta durere, Univesul, în marea lui
înţelepciune, a făcut în aşa fel încât imediat ce suntem pregătiţi
pentru nivelul următor, să apară ceva care să ne atragă în mod irezistibil, pe următorul
nivel.
Vom începe să privim cu admiraţie si apoi cu dorinţă din ce în ce mai puternică, nivelul următor.
Dacă
suntem pregătiţi şi nu urcăm atraşi fiind de partea strălucitare a
următorului nivel, atunci vom fi forţaţi de împrejurări dureroase că
urcăm sau... să coborâm.
Nu se poate rămâne veşnic pe acelaşi nivel, se poate urca
sau coborî, sau, dacă rezistăm ambelor variante...va trebui să părăsim scena vieţii.
Asta am observat eu că se întâmplă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu