Cu vreun an în urmă am citit pentru prima data despre un nou curent în psihoterapie, respectiv psihogenealogia.
Nu obişnuiesc să resping nicio ideea nouă dacă mă scoate din comoditatea unui mod "cuminte" de a vedea viaţa.
Nu o să cred niciodată că noi oamenii suntem nişte mecanisme care funcţionează după legi previzibile şi nici că ne identificăm cu Forma în care ne-am întrupat, fără să mai fim nimic dincolo de această Formă.
Psihogenealogia pleacă de la ideea că avem o stare de fidelitate inconştientă faţă de familia de origine iar deciziile pe care le luăm sunt influenţate de modul în care au fost valorizate şi asimilate experienţele strămoşilor noştri.
Prima persoană care a expus această teorie a fost Anne Ancelin Schützenberger, în anii 1970.
Psihogenealogia: Mare-i grădina lui Dumnezeu! de Aurora Liiceanu
Ma dor strămoşii
Aspecte transgeraţionale şi repere psihoterapeutice delirului senzitiv de relaţie-teză de doctorat
Fericirea care durează
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu